Pentru ca pitzi style este in voga, pentru ca machiajele stridente si buzele tuguiate sunt in trend, pentru ca vedem zilnic astfel de specimene. Cu aceste motive am decis sa va arat cateva greseli frecvente in machiaj. Desigur totul este exagerat,dar de multe ori se poate si mai rau!
Prima si cea mai importanta regula este alegerea fondului de ten. Acesta trebuie sa fie in aceeasi nuanta cu pielea voastra si potrivit tipului de ten pe care il aveti. Cand alegeti un fond de ten nou, testati-l pe linia maxilarului (niciodata pe mana) sau luati cu voi unul mai vechi care vi se potriveste si faceti o comparatie. Lumina din magazinele de cosmetice pot sa pacaleasca vizual si sa va treziti ca ati cumparat produse prea inchise sau prea deschise.
A 2 regula este aplicarea blushului. Desi ati auzit de multe ori ca aplicarea fardului in centrul pometelui in timp ce zambiti este cea mai buna alegere, ei bine NU! Fiecare forma a fetei necesita o anume aplicare. Daca va dati seama ce forma aveti nu ezitati sa cautati informatii pe net despre aplicarea corecta a fardului de obraz. De asemenea aveti grija la nuanta: daca nu sunteti sigure de culoarea care vi se potriveste optati pentru nuante mai putin tipatoare. Pentru tenurile deschise alegeti nuantele de piersica, nuante naturale sau rozuri pale.
Fardul de ochi nu trebuie aplicat pana sub spranceana decat daca detineti anumite cunostinte in domeniul make-upului si aplicati variatiile potrivite de nuante. De asemenea aveti grija la culorile alese. De multe ori anumite culori nu se potrivesc intre ele.
Sprancenele sunt cele care dau expresia fetei. Cea mai frecventa greseala este rotunjirea excesiva. Daca mamele si bunicile noastre au prins o perioada in care ele erau la moda asta nu inseamna ca mai sunt de actualitate. Culoarea sprancenelor este de asemenea importanta. Daca parul este blond sprancenele trebuie sa fie mai inchise cu 1 maxim 2 tonuri; pentru roscate nuantele de saten sunt cele mai potrivite iar brunetele nu trebuie sa opteze niciodata pentru negru, oricat de inchis ar fi parul lor-un saten inchis este cea mai potrivita alegere pentru acestea. Fardul pentru sprancene (sau un fard de ochi in nuanta potrivita) va face ca sprancenele sa para conturate natural.
Aveti grija la ochii de "paianjen". Rimelul si tusul trebuie sa fie aplicate cu masura si cu o precizie de doctor. Nu exagerati cu 10 straturi de rimel si cautati un altul daca acesta incepe sa faca "cocoloase". Practica este mama invataturii....acordati timp si nu va grabiti atunci cand va conturati ochii.
Buzele desigur sunt cea mai mare problema a romancelor. Cand nu sunt pictate intr-un roz tipator acestea sunt fie prea deschise, fie conturate cu un creion cu 10 tonuri mai inchis. Pentru zi optati pentru un gloss sau un ruj mai natural iar pentru seara puteti alege o nuanta mai puternica cu mentiunea de a contura perfect buzele. Un ruj mai inchis la culoare va arata bine doar daca este aplicat cu precizie.
Multa lume face aceste greseli din nestiinta. Publicul nu este informat asupra greselilor in machiaj si ajung sa arate ca la circ din simplul motiv ca vor sa copieze ce au vazut pe la televizor. Rezultatul este dezastruos si il vedem zilnic pe chipurile persoanelor de langa noi.
Keep it simple!